Despre mine

Sunt membru fondator PNTCD  din 22 Decembrie 1989. Am participat la primii paşi ai acestul partid, imediat după căderea dictatorului Nicolae Ceaușescu. Am fost membru în primul Birou Naţional de Conducere a PNTCD din acel timp, împreuna cu : Corneliu Coposu, Ion Puiu, Ion Diaconescu, Ioan Lup,  Ion Țepelea, Ion Raţiu, Barbu Piţigoi  Ioan Alexandru, Liviu Petrina, Iftene Pop,  Ion Rădoi şi alţii.  În  noaptea de 21 Decembrie 1989 am fost cu senatorul și poetul creștin IOAN ALEXANDRU pe străzile Bucureştiului, de la Piaţa Romană până la Piaţa Universităţii, însoţindu-l pe poet, când acesta a trecut printre rândurile de soldaţi cu Crucea și Icoana Mântuitorului Iisus Hristos.
Mineriadele şi devastarea sediului partidului, din anul 1990, a făcut ca majoritatea tinerilor de atunci de la PNTCD să fugă în străinătate.
Dar sufletul mi-a rămas  legat, încă din perioada comunistă, la acest partid. Cu  poetul şi senatorul Ioan Alexandru am făcut în perioada comunistă filme cu video-camera Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti.  Direct de la IPSS  Ion Robu, precum şi cu video-camera Bisericii Creştin Baptiste Sf.Treime din Bucureşti.

Pentru vizitele noastre la Petre Ţutea am fost anchetat de securitate împreună cu : Marian Munteanu, Silviu Despa,si încă mulţi alţi tineri care mergeau la cursurile lui Ioan Alexandru la Universitatea din Bucureşti. Eram reperaţi  şi ţinuţi în observație de securitate sub asa numitul grup „Mansarda“
Am fost în anii ’80 în grupul lui : Traian Bogdan,  Ovidiu Potbolski, Traian Morar din Timişoara, grup care se ocupa cu strângerea de informaţii pentru Christian Solidarity Interntional de la Zürich- Elvetia.  Grupul a fost în permanenţă hăituit cu înverşunare de securitate, pentru informaţiile noastre privind încălcarea drepturilor civile și religioase din România.  În acel timp moare în condiţii misterioase Traian Bogdan. Fiind găsit spânzurat în podul unei case.
Tot în acel timp am dat ştiri către posturile de radio occidentale ca : BBC și Radio Europa Liberă privind  situaţia  internaţilor politici de la secţia 1 a Spitalul de Psihiatrie de la Poiana-Mare jud. Dolj, fiind protejaţi într-o oarecare măsură şi de Secretara cu probleme politice a Ambasadei SUA la Bucureşti.
În prezent trăiesc în Germania cu familia, dar sunt legat de PNTCD, fiind în secretariatul General al PNTCD pentru Basarabia și teritoriile istorice românești de peste râul Prut.

Advertisements

Kommentar verfassen

Trage deine Daten unten ein oder klicke ein Icon um dich einzuloggen:

WordPress.com-Logo

Du kommentierst mit Deinem WordPress.com-Konto. Abmelden / Ändern )

Twitter-Bild

Du kommentierst mit Deinem Twitter-Konto. Abmelden / Ändern )

Facebook-Foto

Du kommentierst mit Deinem Facebook-Konto. Abmelden / Ändern )

Google+ Foto

Du kommentierst mit Deinem Google+-Konto. Abmelden / Ändern )

Verbinde mit %s